Politica în mintea unora poate însemna ceva foarte urât, dar puţină lume ştie că politica trece prin Platon, Aristotel, Cicero, Machiavelli, Marx şi Weber şi nu se termină cu nimeni, este într-o continuă transformare.
Este de la sine înţeles că un politician adevărat trebuie să fie un bun comunicator. Adică: să fie accesibil, uşor de abordat când i se cere un comentariu, disponibil, fără discriminare, dinaintea oricărui interlocutor, capabil să asculte şi să dialogheze, înzestrat cu abilităţi retorice minimale: claritate, cordialitate, umor. O altă calitate potrivită pentru rolul de politician este conştiinţa că nu este instalat pe viaţă în postul cu pricina. Mai devreme sau mai târziu, va fi inevitabilă o retragere, o ieşire din peisaj. E nerealist să crezi că poţi face mai mult decât îţi îngăduie anvergura proprie şi pârghiile puterii pe care o deţii temporar. Politicianul inteligent trebuie să renunţe, măcar strategic, dar dacă se poate şi sincer, la ideea că are întotdeauna dreptate. Infailibilitatea afişată non-stop nu convinge. Ba dimpotrivă, te face antipatic.
La noi nu se prea vorbeşte despre faptul că omul politic trebuie să dispună şi de o bună condiţie fizică, de un rezervor energetic bine garnisit. Trebuie să reziste la stres, să aibă o putere de concentrare promptă şi intensă, să nu se irosească, în timpul mandatului său, în prea multe „angajamente” colaterale. Dacă faci politică ar trebui să știi că printre virtuţile obligatorii ale politicianului sunt onestitatea, credibilitatea, motivaţia profesională autentică. Credibilitatea are de a face, din punctul meu de vedere, cu o competenţă dovedită, într-un domeniu sau altul. Cu alte cuvinte, normal este ca, atunci când intri în politică, să ai deja în spate un inventar de activități durabile. Trecerea din anonimat direct la instanţă decizională nu e sănătoasă. Dar dacă vrei să faci politică bună trebuie să ai înclinaţie de a face bine altora și să porneşti la drum cu o viziune, adică orientat spre o ţintă utilă şi înarmat cu un instrumentar funcţional.
Dacă e să rezum în două cuvinte toate atributele de mai sus, aș putea spune că un adevărat om politic nu trebuie să aibă decât două calităţi, necesare, de altfel, în orice meserie: bunătatea şi inteligenţa. Ți se cere să-ţi meargă mintea (ceea ce e altceva decât să fii „băiat dăştept”) şi să-ţi placă să ajuţi. Să-ţi ajuţi aproapele, departele, ţara.
Dacă nu te regăsești mai sus, sigur faci parte din categoria asta!
A politicianul obişnuit care nu stăpâneşte decât stilistica discursului vid şi pe aceea a agresivităţii. Ori vorbeşte mult şi spune puţin (sau nimic), ori se răsteşte, fie el jurnalist sau adeversar politic. Când mai mulţi politicieni sunt adunaţi laolaltă, vorbesc tare, toţi odată, pe o claviatură restrânsă, de la băşcălie ieftină la injurie groasă.

La noi, în general, fiecare demnitar se comportă, aproape molipsitor, ca unul care ne va conduce veşnic. Nu-i dă prin cap că nici el, nici „reţeaua” loialităţilor din jur nu au stabilitatea eternităţii. Vremea contestaţiei, a bilanţului, a evacuării mai mult sau mai puţin blânde nu intră în calculele demnitarului român. Lui nu i se poate întâmpla să fie luat la întrebări. Când o păţeşte, are două soluţii: se declară ori victimă politică, ori cotropit de boli drastice, necesitând tratament imediat şi prelung.
În patria noastră, dimpotrivă, treci de prost dacă „cedezi”, dacă îți asumi posibilitatea de a fi în eroare. E musai să fii clipă de clipă victorios, îndreptăţit, stăpân pe situaţie. Incapacitatea de a admite că, uneori, poţi greşi şi că nu e nimic ruşinos în asta coincide şi cu o altă caracteristică a politicianului nostru, în contrast cu portretul ideal.
Pentru votanți!
Pentru votanți!
Politicienii au o mare influență asupra vieții noastre de zi cu zi, prin deciziile pe care le iau pentru și în numele nostru, al cetățenilor care îi votează (sau nu). Ne-am dorit politicieni puternici – se pare că i-am avut. Ne dorim politicieni integri – încă îi căutăm. Dar este important să clarificăm ce căutăm, ce caracteristici de personalitate apreciem la nivel social și ce nevoi avem. Numai astfel putem crea presiunea necesară, care duce la descoperirea politicienilor ideali.
0 comments